//
you're reading...

Invitati

Mica Romanie din Spania

spania

Mica Romanie din Spania, publicat  in  iunie 2009, este primul feature scris si fotografiat de Andreea Campeanu  pentru NG Romania. In continuare, Andreea povesteste despre  culisele acestui on assignment.

Cum ti-a venit ideea?

De multi ani incoace, cunostinte, rude departate, parintii ai prietenilor, sau vecini de-ai mei au tot mers la munca in Spania si Italia. Imi amintesc ce suparat era profesorul meu de latina, din liceu, pentru ca avea colegi, profesori, care mergeau la munca, la capsuni, in Spania. Am auzit mereu povesti, adesea rautacioase, pline de invidie. “Merg si traiesc ca animalele, ca sa-si cumpere masini, sa vina acasa sa se dea mari cu ele.” Majoritatea articolelor pe care le-am citit vorbeau despre infractorii romani. Am vrut sa-i cunosc pe oamenii obisnuiti, sa vad cine sunt de fapt cei care pleaca la munca.   

 

Cand ai inceput sa lucrezi la materialul acesta?

In iarna lui 2007 am fost in vacanta cu prietenul meu in Spania, la prietena mea Raluca, care statea acolo de vreun an, angajata la Ministerul Turismului. Din cele 3 saptamani cat a durat vacanta, 2 le-am petrecut stand de vorba cu emigrantii romani. Am mai mers apoi de trei ori anul trecut si am stat cate doua saptamani.

 

Cum te-ai documentat?

Am inceput sa lucrez la reportajul asta, si am continuat, din curiozitate. Asa ca am vorbit cu foarte multi oameni. Romani si spanioli. Cred ca au fost doua sute. Poate si mai multi. Poate si mai multi. Au fost foarte prietenosi si primitori. Am citit cat de mult am putut ce s-a scris despre migratia pentru munca, despre migratia in Spania. Am stat de vorba cu sociologii Dumitru Sandu Monica Serban, doi oameni carora le place foarte mult migratia si m-au ajutat sa o inteleg.

 

Ce buget ai avut la dispozitie?

Am cheltuit cam 1.300 de euro in cele trei calatorii in care am mers singura, si am batut Spania in lung si-n lat. Prima data… nu stiu. Am fost pe cheltuiala prietenului.

 

Cea mai amuzanta experinta din acest on assignment? Dar cea mai dura?

A fost una care a fost destul de grea, dar si amuzanta, daca stii faci haz de necaz. Eram in Madrid, si am mers intr-o seara la discoteca de romani din San Fernando, impreuna cu prietena mea Raluca, la care stateam, si cu niste baieti dintr-un sat din Teleorman, care erau de cativa ani in Coslada. Baietii pareau simpatici si de incredere, si ne-au promis sa ne aduca in Madrid, cand vrem sa ne intoarcem. Metroul circula doar de la ora 6 dimineata. Partea proasta a fost ca baietii s-au pilit si nu mai vroiau sa ne lase sa plecam. Incercau sa ne sarute, sa ne stranga in brate. Am incercat sa fim prietenoase, in limitele posibile, sa nu se creeze tensiune J In cele din urma, pe la 5, am reusit sa scapam. Ne-a dus unul, care se mai trezise, la statia de metrou. Raluca a inceput sa planga, apoi a adormit pe scaunul din metrou.

 

Ce ti-ai propus sa arati prin discursul foto?

Am incercat sa arat momentele importante din viata oamenilor obisnuiti de acolo.

 

Esenta articolului intr-o propozitie.

Romanii din Spania traiesc intr-un permanent provizorat – intre dorinta de a face bani si cea de a se intoarce acasa.

La ce lucrezi acum?

Lucrez asa, incet, incet, la un reportaj despre migratia sasilor.

Discussion

No comments yet.

Post a Comment