//
you're reading...

Istoria National Geographic Society

Mr. National Geographic

Pe 1 aprilie 1899, un domn impozant cu un aer copilaresc conducea un tanar serios la sediul din Washington al National Geographic Society (NGS), peste drum de Trezoreria SUA. “Sediul” (inchiriat) e jumatatea unei camarute  cu 2 scaune, o masa, un maldar de hartii si registre, si 6 cutii cu retururi de National Geographic.

Domnul cu impozanta barba alba e Alexander Graham Bell, inventator al telefonului, care a acceptat,  cam fara voie, acum 2 ani, la moartea socrului sau, Gardiner Greene Hubbard, sa-i urmeze ca presedinte al NGS.

Tanarul e Gilbert H. Grosvenor (in fotografia de mai sus), un profesoras de 23 de ani care preda franceza, germana, latina, algebra, chimie, retorica la Englewolld Academy for Boys, New Jersey, in timp ce studiaza pentru a-si lua masteratul in Arte. El este arma secreta cu care genialul si aiuritul Bell intentioneaza sa salveze National Geographic Society.

Au trecut 11 de ani de la infiintarea NGS, in 1888, cand, ca intr-un roman de Jules Verne, 33 de gentilomi din Washington, majoritatea oameni de stiinta si exploratori s-au strans intr-o seara cetoasa la Culbul Cosmos (peste drum, in diagonala de Casa Alba) pentru a pune bazele unei Societati care sa „creasca si sa popularizeze cunostintele geografice.”

In octombrie 1888 a aparut primul numar din National Geographic (NG) – o brosura subtire cu o coperta austera de coloara teracotei ­­– care a fost distribuit celor aproape 200 de membri ai Societatii. Din 1896, revista a inceput sa apara lunar si sa se vanda la chisoscuri cu 25 de centi. Dar nu o cumpara aproape nimeni.

E aceiasi poveste de esec veche de cand lumea: multi specialisti excelenti, dar orgoliosi, cu pareri ferme, care lucreaza voluntar la un proiect-hobby, in timpul liber – formeaza de fapt un Turn Babel. Inchizand ochii in fata catorva articole (care sunt exceptii cu adevarat surprinzatoare), unii rauvoitori, printre care ma numar si eu, au criticat, poate pe nedrept, volumele din primi ani ca fiind „ingrozitor de stiintifice, numai bune pentru a difuza cunostinte geografice printre cei care le au deja si de ai inspaimanta pe restul”.

La vremea cand Alexander Graham Bell, absorbit mai degraba de inventiile sale decat de National Geographic, aniversa primul an ca presedinte al NGS, revista era in pragul falimentului.

Bell le-a expus membrilor Bordului NGS un plan simplu: „1. Sa angajam un tanar promitator care sa insufle viata revistei. O sa-i platesc eu salariul. 2. Sa renuntam la campania ratata de a creste circulatia revistei prin vanzarea la chiosc. Revista noastra trebuie sa mearga la membri NGS, oameni care cred in noi si care vor sa ne ajute”.

Bell a avut dificultati i-i determina pe distinsi sai colegi din NGS sa-l accepte pe fostul profesor de 23 de ani; mai ales ca nu toti erau de acord planul sau. Grosvenor a fost angajat, de proba, ca assistant editor, platit cu 100 $ lunar din banii lui Bell.

Tanarul a fost primul care a inteles avantajele doctrinei Bell: oamenii sunt atrasi nu atat de abonamentul la o revista cat de ideea de a deveni membri ai unei societati al carei scop e „cresterea si popularizarea cunostintele geografice”. In loc sa cumpere o revista oarecare: „instalatorul, administratorul sau paznicul  pot  ampartasi cu oamenii de stiinta sau regii placerea unei expeditii in Peru si pe cea a explorarii Polului Sud”, avea sa scrie Ishbel Rossin in 1938. Grosvenor s-a pus pe scris scrisori. Mai intai, le-a cerut membrilor NGS sa-si recomande prietenii pentru a deveni membri. Apoi le-a scris fiecaruia dintre acestia, pe hartie scumpa („oamenii nu baga in seama chestiile ieftine”, avea sa spuna el mai tarziu), cate o scrisoare personalizata (Am onoarea de a va informa ca ati fost recomandat…)  prin care ii invita sa devina membri NGS.

Marketing inspirat: o campanie de recrutare de membri ai unei societati, unde abonamentul la revista nu era decat un bonus tangibil. Faptul de a deveni membru crea o legatura cu alti oameni educati care vroiau sa afle mai multe despre lumea in care traiau. Campania a avut un succes care l-a entuziasmat pe Bell.

Dar pentru a pastra si spori numarul de abonati aveau nevoie si de o revista interesanta.

Grosvenor a inceput sa studieze. Mai intai alte reviste de geografie, apoi, carti celebre in care geografia joaca un rol important: Voyage of the Beagle, Sailing alone around the world, Istoriile lui Herodot. Ce au in comun toate aceste opere la care oameni se intorc iar si iar? Toate, si-a dat seama Grosvenor, sunt relatari martor obiective; au o scriitura simpla, directa, care cauta sa zugraveasca imagini in mintea cititorului.

Apoi a incercat sa-si puna in practica ideile indraznete intr-o revista despre „lume si tot ce e in ea”, izbindu-se mai intai de opozitia ferma a bordului conservator si scortos al NGS care nu vroia sa-si piarda jucaria. Primii doi ani trebuie sa fi fost foarte grei pentru Grosvenor, subordonat gusturilor redactorului-sef al revistei – John Hyde, statistician angajat la US Departament of Agriculture si al altor 12 editori asociati, neplatiti, membri ai Bordului Societatii, si ale caror nume si functii erau tiparite pe coperta revistei. Ei vroiau in continuare sa-si publice articolele supertehnice, savante. Cum sa le editezi operele fara sa-i superi?

Mai multi din vechea garda, dar in special John Hyde, nu-l aveau la suflet pe Grosvenor. Hyde se simtea amenintat, ii baga mereu strambe sa scape de tanarul ambitios. In vara lui 1900 cand familia Bell calatorea in Europa, aproape a reusit.

O cearta urata intre tanarul assistant editor si Comitetul executiv al NGS a enervat-o suficient de mult pe Elsie Bell (fiica presedintelui care il recomandase tatalui ei de la bun inceput) sa ii scrie lui Grosvenor vrea sa se marite cu el. Grosvenor era in culmea fericirii.

In septembrie, Bell s-a intors in Washington, a convocat Bordul NGS, l-a numit pe Grosvenor managing editor si i-am marit salariul la 2000$ pe an. Convins ca ruptura dintre el si bord s-a reparat Grosvenor a plecat la Londra unde s-a casatorit cu Elsie Bell. Au plecat spre Constantinopol in luna de miere. Cand au ajuns in Viena au trebuit sa se intorca: probleme acasa. In absenta lui, bordul ostil aranjase tiparirea revistei la NY si incerca sa conduca revista intr-o directia opusa celei dorita de Bell si Grosvenor. Tanarul s-a plans socrului sau si i-a aratat ca tiparirea numarului de ian 1901 costa de doua ori mai mult decat obisnuit. Bell i-a raspuns: „Bert, acum esti managing editor. Acum tu decizi”.

Asta a facut.


Majoritatea pariurilor lui Grosvenor s-au dovedit castigatoare; (cum a fost cel pe fotografie – in 1908, intr-o vreme in care majoritatea editorilor o considerau vulgara si ieftine in comparatie cu gravurile artistice, fotografiile reprezentau jumatate din NG – motiv pentru alti 2 membri ai bordului sa isi dea demisia, indihnati). Dintre cele 5000 de reviste ale vremii, NG-ul e una dintre foarte putinele care a rezistat si prosperat.

Pentru urmatorii 66 de ani, Grosvenor a fost motorul NGS. La moartea lui, NG avea o circulatie lunara de 5 milioane de exemplare.

## sfarsitul textului

Discussion

Trackbacks/Pingbacks

  1. […] sef  timp de 66 de ani, Gilbert H. Grosvenor a fost sufletul si motorul revistei National […]

Post a Comment