//
you're reading...

Istoria National Geographic Society

Ochelarii roz ai National Geographic

 

_mg_1508

 

„Nu publicam nimic neplacut sau controversat” – era una dintre cele 7 porunci editoriale impuse de primul redactor sef al National Geographic, Gilbert H Grosvenor. Acest edict a facut ca vreme de aproape 80 de ani, tonul traditional al NG-ului sa fie unul de detasare aristocratica fata de uratenie, mizerie sau conflict. Marile reviste americane consemneaza mirarea (critica sau laudativa)  jurnalistilor vremii care nu intelegeau cum de revista prospera cu aceasta politica a ochelarilor roz. „Lumea National Geographic e una de imagini luminoase de realizari umane altruiste in cadre naturale mirifice, o lume fara pata, fara conflicte politice, si uneori se pare, o lume fara germeni sau pacat.” – Newsweek, 11 noiembrie 1963. Chestionat de mai multe ori pe acest subiect, Melville Grosvenor, redactor sef al NG intre anii 1970-1980 recunostea din start ca aceste critici sunt adevarate. „Incercam sa nu zgandarim ranile. La naiba, cand e atata frumusete pe lumea asta, de ce sa vrei sa intri in sordid? Nu-i asta treaba noastra.” Abia prin anii 70, Gil M. Grosvenor (fiul lui Melville) a reusit (dupa o lupta de cativa ani cu presedintele si o parte a conducerii NGS care credeau ca astfel o sa duca revista de rapa) sa faca NG sa renunte la politica ochelarilor roz. Am momente cand imi pare rau ca a reusit. (Da, imi dau seama ca, din punct de vedere jurnalistic, o astfel de afirmatie ma descalifica fara drept de apel). Inconjurat de jafuri si crize, de concedieri si scumpiri, tanjesc dupa acea oaza artistocratica de liniste si frumos care era NG-ul in primii 80 de ani. In definitiv, lumea e frumoasa, si trebuie sa reinvatam s-o vedem astfel. Eu invat din poza de mai sus a lui Croitoru.

Discussion

4 Responses to “Ochelarii roz ai National Geographic”

  1. Cataline, eu nu indraznesc sa-ti sugerez ce-ar trebui sa inveti din poza dar, daca ai fi avut nastrusnica idee de a-mi cere permisiunea sa postezi aceasta imagine foarte roz, atunci ti-as fi oferit si urmatoarea explicatie insotitoare: “Ceata se ridica deasupra noii biserici ortodoxe din centrul satului Ieud, judetul Maramures, in dimineata zilei de 31 Iulie 2008. In ultimii 20 de ani constructiile maramuresene din lemn, atractii pentru cei pasionati de culturile traditionale, au fost inlocuite de cladiri din beton si caramida, o data cu cresterea veniturilor unei populatii care a diminuat munca la coasa autohtona in favoarea activitatilor mai bine platite din vestul Europei. Deoarece acoperisurile vilelelor din boltari faceau concurenta turlei vechii bisericute din lemn, localnicii au construit o biserica mai inalta si mai incapatoare din beton. Ieudul este inca o destinatie predilecta pentru turistii atrasi de ospitalitatea maramureseana.”

    Revenind la revista, nu am luat colectia la puricat ca sa vad cat de serios era batranul Grosvenor referinduse la “lumea fara pata” a National Geographic. Poate si-a asumat un rol formator al natiunii aflata in proces de auto-identificare in prima jumatate a secolului douazeci. Le-a oferit americanilor ca pe un medicament portia de zaharel materializata in documentare interesante atent selectionate. Nici n-ar fi de mirare daca stam sa ne gandim ca revista editata de “National Geographic Society” a fost fondata de exploratori cu viziuni marete si gulere cam scrobite. Deviza lor era ”imbogatirea si raspandirea cunostintelor geografice” si mai putin, de exemplu, intelegerea mecanismelor care au dus in societatea americana la aparitia restaurantelor destinate doar albilor. Eu nu as numi asta “politica ochelarilor roz” ci politica ochelarilor de cal, desi rezultatele erau niste minunate reportaje stiintifice si de calatorie, bine scrise si cu imagini spectaculoase. In zilele noastre oamenii dispun de mult mai multe surse de informare si pot calatori acolo unde pe vremuri ajungeau aproape doar marii exploratori-reporteri ai NG accesand resurse materiale enorme. Daca NG ar fi continuat sa ne arate doar floricele pe campii mie, cel putin, mi-ar fi provocat aceeasi greata ca cea indusa de imaginile cu oameni decapitati in conflictele interetnice din Rwanda anilor 90. Din fericire NG face jurnalism si nu inteleg nostalgia ta pentru ochelarii roz, cred ca vrei doar sa-ti faci blogul mai vizitat :-)

    Bogdan

    Posted by Bogdan | 09/04/2009, 14:38
  2. Va rog ca in loc de “batranul Grosvenor referinduse” sa cititi “batranul Grosvenor referindu-se”. Scuze!

    Posted by Bogdan | 09/04/2009, 15:14
  3. …mea culpa Cataline, m-ai bodoganit la ultima noastra bere pentru faptul ca mi-am inchipuit si am scris ca ai putea posta vreo imagine fara acordul autorului, fiind vorba inclusiv de “poza roz”. Imi cer scuze pentru confuzia creeata, pentru aciditatea prosteasca si pentru faptul ca ti-am pus chiar si o nanosecunda buna credinta la indoiala. Intr-o discutie putin mai veche despre ce poti si ce nu poti sa pui pe blog eu am incercat sa-ti spun ca nu stiu cum sa te opresc sa postezi o poza de-a mea care este deja publica pe net si ca poti sa faci lucrul asta daca citezi sursa, fara a-l mai intreba si pe autor. Cum eu sunt cam greoi in exprimare, tu ai inteles de-acolo ca ai acordul meu in ceea ce priveste postarea oricarei poze dintr-ale mele care-ti trece prin mana. Ei bine, nu-l ai!!! Cu exceptia pozei roz :-) Dar macar de dragul cititorilor puteai sa-mi ceri si tu o explicatie la imaginea aceea inainte sa o postezi!
    Inca o data scuze pentru hiena din mine!

    Posted by Bogdan | 13/04/2009, 13:58
  4. Cata, iti impartasesc parerea de rau – sunt mult prea multe lucruri frumoase in lumea asta si in viata asta, pentru ca uratul (in toate formele si cu toate conotatiile lui) sa ne preocupe.
    In fond care este rostul preocuparii fata de aspectele negative? As gasi unul singur: daca din ele am invata, daca ele ar fi stimulul indreptarii noastre catre frumos…

    Posted by catalina burciu | 14/04/2009, 17:07

Post a Comment