//
you're reading...

Recomandat

Cum se face palinca

 

La gura cazanului

Text si foto: Adina Branciulescu, branciulescu.ro

Vajnici degustatori , barbatii de pe Valea Gurghiului nu concep sa se grabeasca cand fac jinarsul.

 

Se lasa inserarea, iar frigul toamnei tarzii imi patrunde pana-n oase. Mai am doar cateva minute de mers. Trec apa Gurghiului pe un pod care se leagana in vant si trosneste sub picioare, o iau prin spatele gospodariilor, pana in dreptul unui gater unde este o magazie prapadita din lemn. Imi rasare in fata un barbat cu parul alb: vecinul meu, domnul Virgil, strange un brat de lemne. „Buna ziua, doamna Adina”, ma intampina prietenos. „Ati venit sa vedeti cum se face jinarsul?” Imi face semn sa o iau inainte, arunca lemnele subtiri pe foc, se sterge cu mainile de salopeta si-mi arata cu un gest larg cazanul de alama de 200 de litri, in care fierbe borhotul (amestecul de zeama si fructe fermentate) de pere. Inauntru mai sunt doi barbati in straie de lucru, plus cumatrul lui, Manaila, care se pricepe cel mai bine la fiert. Au limbile dezlegate, povestesc despre stirile de la televizor, pun pe foc, spun bancuri, mai incearca licoarea, mai tac, uneori flacara puternica ii molesesete si atipesc.

E tare cald si bine in magazia asta, iar pacea de aici ma trage la somn. Ma intind pe o banca tare, imi pun o pufoaica sub cap, inspir adanc o gura de vapori de alcool si privesc in tacere flacara ce-mi arde obrajii. Curand, nu mai aud motorasul care pune in functiune lamelele ce amesteca in cazan, umbrele de pe peretii de scandura prind viata si ma regasesc intr-un loc familiar copilariei mele. Am din nou cinci ani si ma aflu in bucataria mica a unui apartament de doua camere tip vagon, unde privesc cum tata isi face propria  bautura, distiland-o cu un instrument ingenios improvizat, format dintr-o oala de presiune, o spirala si un tub de sticla la capatul caruia venea picatura cu picatura licoarea. Apoi, o punea intr-o sticla frumoasa si rotunda de Slibovitza pe care o pastra pentru ocaziile speciale, sau doar pentru el, in bar.

„Mai lasam borhotul asta?”, intreaba domnul Virgil si ma scoate brusc din visare. Imi face o demonstratie: ca sa afle daca borhotul mai are alcool, arunca pe cazan putina utca proaspat cursa si-i da foc. Arde, deci o mai tine. Dupa  un sfert de ora, Manaila leapada cat colo povara celor peste 70 de ani si se suie ca un flacau pe vatra, ia capacul greu, se sufoca in vapori, arunca borhotul, curata cazanul de resturi si pune un borhot nou. Urmeaza alte doua ore jumatate de asteptare, pus pe foc si povesti. Dupa ce este terminat borhotul, incepe o noua fierbere: este a doua etapa, de cizelare a lichidului obtinut din prima fierbere.

Manaila ia o ceasca din bautura, gusta, ramane un moment inlemnit, plescaie din buze, face „aaaa”, isi da ochii peste cap si-l clatina a indoiala. „Mai trebuie lasata” si o intinde cumatrului, care, dupa ce gusta, o ofera urmatorului. Acelasi clatinat, aceeasi confirmare „mai trebuie”, la toti. Ceasca ajunge si la mine. Simt o aroma puternica de fruct, dar nu pot decat sa inmoi buzele. „E tare”, zic, iar barbatii rad de mine. Gustatul jinarsului e crucial. E singurul moment cand nevestele nu-si cearta barbatii pentru ca se intorc acasa la miezul noptii sau doar dimineata, clatinandu-se si duhnind a alcool. Asta pentru ca jinarsul e mandria oamenilor de aici si trebuie sa iasa cum trebuie: limpede, sa faca margele, sa nu aiba gust acru, sa nu fie nici spirt, dar nici posirca, si sa aiba aroma de fruct. De aceea, nu-l lasa niciodata  nesupravegheat si verifica tot timpul daca nu cumva lichidul care curge incepe sa-si piarda din tarie. Gustarile tin si o noapte si sunt o treaba strict barbateasca.

Vecinul scoate dintr-o plasa mancarea cu care a venit la cazan. Arunca niste cartofi intr-o gramajoara de jar si-i tine acolo exact 15 minute. Cresteaza slanina si pregateste ceapa „juganita”: o taie in patru, presara sare peste ea si o inveleste intr-o carpa curata ca sa-i ia din tarie. Intinde totul pe o scandura, mai pune niste felii groase de paine batuta de coaja si festinul incepe. Iau slanina frageda, musc din ceapa cruda, iau si niste paine si-mi pare ca niciodata nu am mancat cu atata pofta. Fiertul a durat pana noaptea tarziu, iar apoi jinarsul a fost lasat la tomnit, ca sa-si piarda gustul de borhot. Dupa aceea a fost pus in butoi de fragar (dud) si a luat o culoare frumoasa, aurie. A iesit o minunatie.

 

*Reportaj publicat in numarul 12 (primavara 2012) al Traveler Romania.

 

Box autor: Adina Branciulescu colaboreaza frecvent cu NGT Romania.

Discussion

No comments yet.

Post a Comment