//
you're reading...

Recomandat

Cealalta fata a paradisului

 

Medicii de la Spitalul de Stat din Koh Phangan l-au pus pe Vladimir la perfuzii. / Foto: Adina Branciulescu

Cum am ajuns de la bal la spital, la celalat capat al pamantului. De 3 ori pacienti, cu 3 diagnostice diferite, in 3 spitale in numai 7 zile. Medicii de la Spitalul de Stat din Koh Phangan ne-au pus picioare.

Text: Catalin Gruia

 

Am venit in Malaezia din Thailanda impreuna cu Adina si Vladimir tragandu-ne mucii pe vreo 10 mijloace de transport: scuter, taxi, ferryboat 1, autobuz, taxi, tren spacial (da, asa scria), tren personal, ferryboat 2, autobuz. A fost o calatorie obositoare cu asteptari lungi prin statii si pe la granita. Am plecat la sambata la ora 3 si am ajuns duminica la 3 morti de oboseala si slabiti de o muma a racelilor – cu tuse magareasca si muci galbeni ca sofranul.

Georgetown – din insula Penang, legat de Malazia printr-o autostrada peste ocean lunga pana dincolo de orizont – este o mica bijuterie arhitecturala, cu temple si casute ca in povestile orientale. Imagineaza-ti-l ca pe o versiune malaeziana a Turnului Babel, definit de unitate in diversitate si jeg in sublim. Pe doar 120 de ha sunt ingramadite lacase de cult ale tuturor religiilor pamantului: moschei, catedrale, stupe, temple hinduse, chinezesti…. Aici traiesc in armonie chinezi, indieni, malaezieni, arabi, occidentali si sobolani mari cat pisicile care seara ies pe strada chitaind tare, din canalele deschise. Dar n-am putut sa ne bucuram de acest oras din patrimoniul Unesco.

Dupa 3 zile de colindat prin duzina de bucatarii diferite – chinezeasca, indiana, musulmana, europeana, etc din Georgetown (capitala mancarii din Malaezia, un adevarat rai pentru gurmanzi) sistemul nostru imunitar, si asa zdruncinat, s-a prabusit complet.

Vladimir era moale ca o carpa si ardea ca focul. Avea broaboane de sudoare pe tot corpul si dormea mai tot timpul de parca l-a muscat musca tete. Adina a picat aproape concomitant – prada unor dureri de cap, gat si ureche; in cateva ore nu mai auzea cu urechea dreapta. Nici unul nu manca. A fost o prima noapte de groaza. Nu puteam merge la doctor, clinica din oras se inchidea la ora 5. Am avut noroc cu o batranica de vis-a vis care ne-a ajutat: Adinei i-au pus ulei chinezesc incalzit in ureche. Si pe Vladimir l-a hidratat cu tone de ceai verde.

A doua zi de dimineata am plecat impingand caruriorul printre masini si ricse la England Clinic. Un doctor indian ne-a consultat si ne-a dat medicamente pentru raceala si antibiotice. Ne-a explicat ca tot blestemata de raceala a generat si problema de la urechea Adinei. Cum ne-am mai pus pe picioare ne-am intors la baza noastra din Thailanda. Credeam sa am scapat. Aveam sa aflam chiar a doua zi ca si eu, si Vladimir ne procosisem cu o infectie bacteriana. Colac peste pupaza, in Koh Phangan-ul nostru ploua incontinuu de 10 zile: o furtuna fara intrerupere, un moson care n-avea ce cauta aici in martie, in mod normal a doua cea mai secetoasa luna a anului in Thailanda. Vantul suiera de parca am fi fost la pol; insula era sub apa. In casa, picura prin tavan  – totul era ud si prinsese mucegai: patul, hainele, podeaua. Mi se parea culmea sa fiu scuturat de friguri, sa imi clantane dintii in gura o noapte intreaga  – tocmai la tropice. Refuzam sa mai mananc sau sa mai beau ceva  – duceam totul la toaleta in secunda doi. Peste numai o zi, Vladimir a patit exact la fel. In cateva ore ni s-au terminat pampersii si continua sa ii curga un lichid urat mirositor direct din fundulet. Se chinuia si scancea ca un catel. Venea si se aseaza cu capul pe mana mea si eu nu stiam ce sa-i fac. Mi-am luat inima in dinti si am mers la proprietar, la d-l Pam: l-am platit gras sa ne duca cu Jeep-ul lui la spital, in ciuda furtunii. Un minut pana la casa lui, cu umbrela si tot m-a facut fleasca. Ploua de parca ar viscoli.

Cum-necum am ajuns la spitalul Bangkok Samui din orasul Tong Sala, Koh Phangan. Drumul spre spital m-a speriat putin  – vedeam ritmul in care crestea apa pe langa sosea. Drumul de intoarcere  – 2 ore mai tarziu, cu un taxi, m-a ingrozit: credeam ca nu mai ajungem. Cocotieri cazuti de-a curmezisul soselii drept in fata noastra. Apa crescuta la jumatate de metru chiar si pe sosea; alunecari rosiatice de teren care blocau drumul incat abia te puteai strecura. De vreo 4 ori soferul a oprit si numai dupa secunde bune si-a luat inima in dinti sa treaca mai departe.

La spitalul Bangkok Samui  – alte dignostice si medicamente decat la cel din Malaezia. Adinei i-au spus ca nu are otita medie ci sinuzita. Vladimir a primit supozitoare, antivomitive si niste bacterii probiotice care sa ii refaca flora intentinala. Dar nici medicamentele astea n-au avut efect. Starea lui Vladimir s-a inrautatit. Se facuse alb ca varul si cu buze rosii de parca era rujat. A doua zi de dimineata am plecat iar prin furtuna. Medicii de la Spitalul de Stat din Koh Phangan l-au pus la perfuzii si l-au internat. A urmat o alta o noapte aparte: cu Vladimir plangand, furtuna turbata batand in geamuri, vantul suierand pe coridoare, usi trantite si gemuri sparte.

Dr Worawut i-a facut mai intai teste de sange, urina si fecale. Asa a descoperit ca are intentinele pline de acea bacterie rea pe care a combatut-o cu antibiotice. Si in cazul Adinei a confirmat diagnosticul primului medic, de la England Clinc: Adina surzise pentru ca avea intr-adevar infectie la ureche. Abia a treia zi Vladimir a inceput sa manance iar si sa bea singur suc de portocale. Iar in a 5-a zi, am iesit din spital.

In tot acest timp Vladimir s-a luptat cu cu boala ca un Fat-Frumos cu Zmeul-bacterie: se bagau in pamant unul pe altul, alternativ: pana la genunchi, pana la brau, pana la gat. Pana la urma am invins noi. Am invins! Auzi Adina?

 

Box

Iata cum o raceala exotica in combinatie cu oboseala si cultura atotuternica a aerului conditionat si medicamentatia gresita iti pot transforma vacanta in iad. Sper sa nu ai niciodata astfel de probleme. Dar pentru orice eventualitate tine minte sfaturile mele.

 

1.         Nu intra in panica, oricat de grav pare, aproape la orice exista solutie.

2.         Asculta de localnici. Ei stiu mai bine ce functioneaza la ei acasa.

3.          Mergi la doctorul local. Degeaba iti vei aduce trusa cu medicamente din tara. S-ar putea sa nu aiba efect in toate cazurile. Virusii de e alte meleaguri pot fi foarte diferiti de ai nostri.

4.         Asculta de bunul tau simt. Daca ce scrie pe reteta ti se pare dubios, nu fa experimente pe bebe: mai cere o parere

5.         Fa-ti asigurare de sanatate. Cred ca noi chiar am avut noroc cu cei de la Generali care s-au dovedit a fi niste profesionisti. Fara asigurare se poate intampla sa ai parte de cheltuieli cu spitalizarea si tratamentul peste puterile tale.

 

 

Discussion

No comments yet.

Post a Comment