In Memoriam Nicolae Paduraru

Ce facem cu Dracula?

Dilema schizofrenica a Romaniei

Un domn cu un aer distins si usor plictisit, cu parul alb, tuns scurt, si ochelari cu rame groase asteapta in multimea stransa la bara Aeroportului International Otopeni. Vorbind engleza perfect, cu accent à la Bela Lugosi, Nicolae Paduraru, presedintele Transylvanian Society of Dracula, isi intampina zambind cei patru oaspeti de la o baza militara americana din Germania, care au platit pentru un week-end cu Dracula in Romania. „Bine ati venit in Bucuresti! N-aveti de ce va teme aici, santem in Valahia, dar maine vom urca spre Transilvania.“ Afara e deja intuneric cand Josh, Carly, Allaina si Kevin – patru tineri entuziasmati ca au ajuns in sfarsit in tara vampirilor – isi ocupa locurile in minicarul care urmeaza sa-i duca la Sinaia. „O sa vedem lupi?“ – intreaba Josh.

Pentru Paduraru, scena se repeta de cateva  ori pe an – si sunt vreo 20 de ani de cand viata lui s-a impletit cu fenomenul Dracula, trecand prin toate fazele: nedumerire, invatare rapida, experimente in teren cu turisti straini, aprofundarea studiului si culminand cu crearea, in 1991, a Transylvanian Society of Dracula (TSD), pentru a media problema Dracula intre Romania si Occident. TSD e o organizatie culturala, care s-a dedicat studiului atat al contelui fictional, cat si al istoriei lui Vlad Tepes. Membrii romani sunt academicieni, istorici, folcloristi, operatori turistici si alti cercetatori interesati de fenomenul Dracula. Societatea are azi filiale in Canada, SUA, Suedia, Germania sau Italia.

Burniteaza usor, stergatoarele scartaie rar peste parbriz si peste timpanul meu, acoperind bucati din introducerea pe care Paduraru o face turistilor sai. „De fapt – spune el –, santeti aici din cauza unui scriitor irlandez…“

Abraham (Bram) Stoker, autor a 18 carti si a numeroase povestiri – majoritatea siropuri literare de un gust indoielnic –, a ramas in istorie prin romanul Dracula, publicat pe la jumatatea vietii, in 1897. Contele-vampir a incetat de mult sa mai fie doar un personaj literar. Prin nenumarate intrupari si adaptari in literatura, film, teatru, balet, publicitate, benzi desenate, jocuri pe computer sau muzica, Dracula si-a asumat o existenta de sine statatoare, devenind unul dintre cele mai celebre personaje din istoria culturii. Caracter ubicuu si proteic prin excelenta, exista azi un Dracula pentru copii, altul pentru adulti, o varianta clasica, una moderna, alta postmoderna, una serioasa, pentru afaceri, si alta pentru comedie. Unul dintre efectele secundare ale succesului nemasurat de care s-a bucurat Dracula e transformarea intr-un tinut mitic a unei provincii cat se poate de reale, Transilvania – asociata azi in lumea intreaga cu vampirii.

Intr-o dupa-amiaza geroasa de decembrie, intr-o cafenea plina de studenti galagiosi, langa Universitatea Bucuresti, Duncan Light, profesor britanic venit in Romania cu un grant de un an pentru a studia la fata locului turismul bazat pe mitul lui Dracula, mi-a demontat piesa cu piesa mecanismul prin care a ajuns Transilvania tara vampirilor.

Notele de lucru pentru Dracula ale lui Stoker, descoperite pe la mijlocul anilor ’70 la Rosenbach Museum, din Philadelphia, arata ca initial irlandezul habar n-avea de Vlad Tepes sau de Transilvania si se gandea la un anume conte, Vampyr, din Styria (an estul Austriei).

S-a razgandit dupa ce a citit un articol publicat in 1885 de  scotianca Emily de Laszowska Gerard, care a scris in Transilvanian Superstition despre un tinut unde mai toate speciile de demoni, zane, vrajitoare si spiridusi, gonite din restul Europei de suflul stiintei, si-ar fi gasit ascunzatori sigure.

Dracula incepe si se termina in Transilvania. Desi numai 6 din 27 de capitole se desfasoara aici, impresia lasata e covarsitoare. Timpul a dovedit ca Stoker a dat peste locatia perfecta pentru o lume disparuta. Inaintea lui, alti autori, ca Alexandre Dumas, Les Milles et un Fantomes (1849), sau Jules Verne, Castelul din Carpati (1892), si-au plasat actiunea intr-o Transilvanie misterioasa si supranaturala. Insa Stoker a fost cel care – prin succesul cartii si impactul ei fenomenal asupra culturii occidentale – a cimentat aceasta conexiune.

Cum n-a fost niciodata aici, irlandezul n-a descris, ci a inventat o Transilvanie asa cum credea el ca trebuie sa arate un loc din care vine un vampir. Informatii precum detalii ale calatoriei lui Harker prin Transilvania, descrierea porturilor populare, referirile la tigani sau la secuii asezati la frontiera, la cele patru nationalitati transilvane – maghiari, sasi, secui si valahi –, numele Pasul Bargaului, o descriere a Mittel land, mamaliga, crucile de la rascruce sau nosferatu, toate au fost  preluate din diverse carti ale oficialilor britanici care au vizitat Transilvania si au scris cu superioritate despre o tara „cufundata in barbarism“ si „plina de superstitii“.

Cealalta parte a istoriei e legata de Hollywood. America l-a descoperit pe Dracula in 1931 si de atunci s-au facut sute de filme. „Foarte multi oameni au auzit prima data de Transilvania din filmele sau cartile cu Dracula. Si au ajuns sa o asocieze cu ceva indepartat, sinistru, intunecat, plin de vampiri. In absenta oricarei cunostinte sau experiente personale in Transilvania, multi au ajuns sa priveasca aceasta provincie ca pe un taram fictiv de unde vin vampirii. Multi americani cred ca Transilvania nu exista cu adevarat. Iar atunci cand oamenii afla ca Transilvania e reala, nu au cu ce sa o asocieze (n-au nici o imagine mentala), in afara de vampiri si Dracula!“ – spune Duncan Light.

II

Desi Dracula e un bestseller mondial, la el acasa contele a ramas necunoscut pana foarte recent. In Romania profund rurala, multi oameni nu au auzit inca de el. Cartile cu vampiri au fost interzise aici, ca fiind reprezentative pentru Occidentul „decadent“. Dracula s-a tradus in romaneste abia dupa caderea comunismului. Nicolae Paduraru era unul dintre putinii romani care auzisera de Dracula prin anii ’70. Pe atunci student la litere care cocheta cu turismul, Paduraru isi aminteste de un jurnalist de la Daily Mirror,  aparut la Otopeni rosu, transpirat, fluturand cartea In Search of Dracula: „Uite, e calda, abia a aparut. Du-ma repede la Castelul lui Dracula. Vreau sa fiu primul care ajunge acolo.“ Cum nu stia nimeni pe unde ar putea fi acest castel, englezul le-a aratat pe harta. Au ajuns intr-o zi cetoasa la baza ruinelor fantomatice ale cetatii lui Vlad Tepes, de la Poienari.

„Desi se mai facusera apropieri in cateva articole obscure in anii 1960, fuziunea contelui fictional cu voievodul istoric a inceput in 1972, odata cu publicarea bestsellerului In Search of Dracula, de Radu Floresscu si Raymond McNally, istorici care au argumentat ca Bram Stoker si-a bazat vampirul pe Vlad. Aceasta speculatie a prins, devenind «un lucru de bun-simt»“ – spune scriitoarea Elisabeth Miller, expert in fenomenul Dracula.

Stoker s-a decis pentru numele Dracula dupa ce a citit in lucrarea lui William Wilkinson, fost consul britanic la Bucuresti, An Acount of the Principalities of Wallachia and Moldova (1820), o propozitie care i-a aprins imaginatia: „In valaha, Dracula inseamna diavol.“

Wilkinson a inclus cateva referiri vagi despre un voievod Dracula, care a luptat impotriva turcilor in secolul al XV-lea. Nu era acolo nici o referire la numele Vlad sau la pasiunea lui pentru trasul in teapa. Nici nu apare in romanul lui Stoker vreo mentiune asupra acestor lucruri. Irlandezul doar a imprumutat numele.

In 1995 a avut loc in Romania primul Congres mondial Dracula. Ziarele romanesti au ingropat sub un val de dispret congresul si pe participanti – academicieni si cercetatori seriosi –, catalogati drept o adunatura de „vampirologi“. Chintesenta avalansei de articole generate de acest congres se concentreaza intr-un editorial din 21 martie 1995 al lui Octavian Paler. In opinia lui, santem tara lui Dracula, fie ca ne place sau nu, si ne alinam demnitatea jignita de indiferenta si ignoranta strainilor aratand lumii ca exista macar un domeniu in care nu avem rival – cel al vampirilor. Dracula nu e un mit romanesc – scrie Paler –, e un mit care ne-a fost impus. Dar cum aceasta nebunie a devenit mondiala, de ce nu l-am transforma pe Dracula intr-un agent de turism?

Faptul ca Stoker si-a chemat vampirul din Transilvania e evident un motiv de frustrare pentru multi romani. O vreme a fost in voga teoria istoricului Vasile Barsan, care acuza un complot maghiar impotriva lui Vlad Tepes pus la cale de catre regele Matei Corvin in secolul al XV-lea – caruia i-a fost adaugata o tusa vampirica in secolul al XIX-lea de catre Arminius Vambery, savant si spion ungur care ar fi fost informatorul lui Stoker – si imortalizat pe marele ecran in secolul al XX-lea de actorul de origine maghiara Bela Lugosi.

Adevarul e insa ca la vremea cand Bram Stoker isi scria romanul, Transilvania nu facea parte din Romania, ci din Imperiul Austro-Ungar, iar rolul jucat in Dracula de Romania si de romani e minim. „Sant cateva referiri geografice, ca Galati, Bucuresti, raurile Prut si Siret; un marinar roman pe Demeter, nava care il aduce pe Dracula in Anglia; cativa mateloti romani la bordul Tarinei Catherine, pe care Dracula se intoarce acasa. Contele insusi se declara secui si descendent al lui Attila. In discutia cu Harker, cade chiar in «obiceiul tarii sale de a pune patronimicul primul», o caracteristica a limbii maghiare“ – spune Elisabeth Miller.

„E extraordinar cum, pornind de la acest nume – Dracula – s-au construit cinci secole mai tarziu doua mituri diametral opuse: cel al vampirului si cel al principelui ideal pentru romani, Vlad Tepes“ – spune istoricul Lucian Boia.

In 1408, imparatul Sigismund a chemat la Nürnberg mai multi printi si vasali pentru a-i face cavaleri ai Ordinului Dragonului. Printre ei era si Vlad II, care, mandru de acest titlu, si-a luat porecla „Dracul“, un termen derivat din latinescul draco (dragonul). Aceasta porecla a fost transformata de fiul sau, Vlad Dracula, in nume de familie. (Dracula insemna „fiul dragonului“). Cronicarii otomani de la sfarsitul secolului al XV-lea l-au poreclit Tepes (kaziklu bey). Acest epitet a fost imbratisat de istoriografia romaneasca, desi nu exista nici o dovada ca Vlad si-ar fi spus vreodata astfel. Dimpotriva, in documentele si scrisorile pastrate se semna Dracula. Sursele scrise care dau informatii despre Vlad – in special pamfletele sasesti tiparite intre 1485 si 1500, dar si cronici turcesti detaliind campania militara in Valahia din 1461-1462 sau manuscrise slave din anii 1480 gasite in arhivele rusesti – il prezinta mai toate ca pe un tiran psihopat, care mergea pana la a taia sanii mamelor, indesand in loc capul pruncilor, inainte de a le ridica in teapa. Semantica a complicat si ea chestiunea: cuvantul „drac“ si-a pierdut de mult sensul de „dragon“ si inseamna azi „diavol“. Faptul ca si Stoker si-a botezat vampirul „Dracula“ a intarit preferinta romanilor pentru numele Tepes.

Vlad Tepes Dracula s-a nascut in anul 1431 la Sighisoara. Pe la 5 ani, s-a mutat la Targoviste, cand tatal sau a ajuns domn al Tarii Romanesti. Pe la 11 ani, a fost cedat ca ostatic, impreuna cu fratele mai mic, Radu, sultanului Murad II, ca o garantie ca Vlad Dracul nu va actiona impotriva turcilor. La 17 ani, dupa ce tatal i-a fost asasinat si fratele mai mare, Mircea, ingropat de viu, sultanul l-a trimis inapoi in Valahia ca voievod. A pierdut puterea dupa numai cateva luni si si-a petrecut urmatorii 8 ani in exil, complotand pentru a-si recastiga tronul. In 1456, s-a intors pentru a doua oara ca domn al Tarii Romanesti. De data asta, pentru 6 ani. Dupa luptele cu turcii din 1462, a fugit peste munti, in Transilvania, unde a fost facut prizonier, pentru urmatorii 12 ani, de catre regele Matei Corvin. In 1476, dupa ce s-a convertit la catolicism, regele ungur l-a eliberat si Vlad si-a recuperat tronul pentru a treia oara. A fost ucis insa intr-o batalie doua luni mai tarziu.

Mitul lui Vlad a fost construit in secolul al XIX-lea, cand Romania incepea sa se defineasca. Latura justitiara a caracterului sau a fost de natura sa impuna unei societati care incerca, atunci ca si azi, sa se aseze. Tot atunci s-a scris o intreaga literatura romaneasca de glorificare a lui Tepes. Mihai Eminescu, poetul national al romanilor, l-a invocat in versuri memorabile: „Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punand mana pe ei,/Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,/Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,/Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!“

O alta etapa importanta a consolidarii mitului lui Tepes s-a consumat dupa 1970, in timpul regimului Nicolae Ceausescu. Voievodul a fost tinut la loc de cinste in manuale, i s-au ridicat statui, a inceput restaurarea castelului sau de pe Arges, s-au publicat numeroase articole si carti despre el. „In acest context, dupa succesul cartii lui Floresscu si McNally, Dracula a devenit o poveste careia romanii au trebuit sa-i faca fata“ – mi-a explicat Paduraru. Prima reactie a oficialilor din Ministerul Turismului a fost: hai sa le aratam noi cine a fost de fapt Tepes; si traseele turistice s-au concentrat pe istoria voievodului. Dezamagiti, strainii veniti aici in cautarea lui Dracula au avut o reactie fireasca: nu ne intereseaza printisorul vostru, il vrem pe vampirul nostru. S-a trecut repede in extrema cealalta, traseele concentrandu-se pe superstitiile din folclorul romanesc care aveau legatura cu romanul lui Stoker. Dar asta ii speria prea tare, inevitabil, dupa primele 3-4 zile, atat pe turisti, cat si pe ghizi. S-a ajuns, intr-un final, la trasee care se bazau pe o combinatie a lui Dracula istoric cu cel fictional.

Azi exista 20-30 de firme care fac in Romania turism bazat pe mitul vampirului, majoritatea vanzand diverse mixuri ale celor doi Dracula ­– istoric si fictional.

III

Tacamurile si paharele scumpe licarind in obscuritate pe mesele aranjate impecabil contrastau puternic cu peretii de temnita medievala ai incaperii. Dintr-odata, muzica suava care se auzea in surdina a explodat intr-un crescendo amenintator de tunete si vaiet de cucuvea, iar lumina difuza, rosie, s-a inecat intr-un fum ireal, ce a prins sa se insinueze printre capetele taiate ale mortilor ce impodobeau estrada capelei subpamantene in care luam masa. Atunci a aparut Dracula. „Welcome in my house!“ – a strigat, privindu-ma fix, cu fata alba ca varul, cu ochii injectati, apoi a inceput sa se tarasca pe langa peretele murdar, pana la cosciugul lui asezat vertical. Lupii au prins sa urle salbatic in boxa de langa urechea mea cand a disparut in cosciug. In fiecare seara de marti si vineri, la Clubul Dracula, din Bucuresti, actorul Petre Moraru e un vampir care îsi spune monologul plimbandu-se printre mesele clientilor. Din cand in cand, o fata draguta are norocul sa fie rapita sau muscata de gat. Strainii adora spectacolul, atmosfera, mancarea. Majoritatea devin clienti fideli. In general, romanii trec pragul acestui club, infiintat in 1995, numai insotind un grup de turisti straini. Si cei mai multi o fac stramband din nas.

„254 de filme, peste 1.000 de carti, mii de articole, aproape 4.500 de asociatii sau fan-cluburi Dracula. E absurd ca un mit folosit in atatea feluri peste hotare sa fie ignorat in propria tara“ – argumenta in 2001 Dan Matei Agaton, ministrul de atunci al turismului, care a propus constructia unui Dracula-Parc la Sighisoara. Ideea a aparut intr-un moment de maxim declin al turismului romanesc. Numarul turistilor straini a inceput sa scada prin 1985 si in 2002 Romania atragea mai putini turisti decat in 1989. Decizia guvernului PSD de a incerca sa resusciteze turismul folosindu-l pe Dracula avea logica. Proiectul a intalnit insa o opozitie uriasa si suporterii lui au fost nevoiti sa bata in retragere. Au fost propuse mai multe alte locatii, ca Rasnov, Poienari, Brasov sau Bran. Dintr-un motiv sau altul, toate au fost abandonate.

In cele din urma, guvernul PSD a comandat un studiu de fezabilitate pentru acest proiect si in 2003 s-a ajuns la concluzia ca locatia cea mai potrivita e Snagovul. Lucrarile ar fi trebuit sa inceapa in aceasta primavara. Dupa alegerile din 2004, noua putere de la Bucuresti s-a declarat neinteresata de proiect. Dracula-Parc reprezinta esenta sentimentelor amestecate pe care Romania le are fata de Dracula: oportunism si respingere violenta. Romania va continua sa fie asociata cu Dracula, fie ca ne place sau nu. Poate ca e mai bine sa iei taurul de coarne si sa-ti cresti macar veniturile din turism. Pentru cei care gandesc astfel, Dracula e o marfa care trebuie vanduta. Dracula poate fi ochiul dracului si magia lui a facut sa creasca in Pasul Bargaului un bloc comunist pe post de Hotel Castle Dracula sau a tesut in jurul unui castel autentic, cum e Branul, o mitologie legata de Dracula fara nici o baza reala. La Bran – unde vine tot puhoiul de turisti crezand ca vad Castelul Dracula – m-am alaturat sarpelui pestrit de oameni care se unduia de la intrare, prin salile spartane ale castelului, iesind, amuzat-dezgustat, ca dintr-un urias tract intestinal. Ghidul ne-a spus povesti abracadabrante de adormit turistii despre trioul Tepes-Dracula-Stoker. La iesire, am dat piept cu armata vanzatorilor de suveniruri-kitsch la preturi pentru turisti straini. Problema e cum poti sa exploatezi mitul cu clasa, pentru ca de cele mai multe ori comercialul ieftin nu face decat sa sporeasca confuzia intre Dracula fictional si voievodul istoric. Acesta e unul dintre motivele pentru care Duncan Light, care a studiat dezvoltarea turismului bazat pe mitul Dracula in Romania de la sfarsitul anilor 1960 pana in prezent, nu este un suporter al Parcului Dracula. Mai mult, el e de parere ca ideea nu are o baza economica solida si ca poate aduce deservicii unei Romanii care vrea sa se integreze in UE. „Un mare parc tematic Dracula ar putea reantari o imagine a Romaniei de tara cumva stranie, nu complet europeana, undeva la margine, nedezvoltata, chiar sinistra. Romania nu are o imagine buna in Occident, unde e asociata cu lucruri negative: orfani, copii ai strazii, reforme politice intarziate, Adrian Mutu etc. Dracula e inca unul dintre acele lucruri care prezinta Romania intr-o lumina negativa si pare sa-i sublinieze «altfelitatea»“ – spune Duncan Light.

IV

Intr-o vineri seara, iesind din multimea ce curgea prin fata restaurantului McDonald’s intr-un du-te-vino continuu pe sub arcadele cu luminite de Sarbatori de pe bulevardul Magheru, din Bucuresti, am intrat in vechea casa boiereasca a Institutului de Etnografie si Folclor ca intr-o alta lume cufundata in obscuritate. Am asteptat-o pe directoarea Sabina Ispas o jumatate de ora, timp suficient pentru a-mi revedea – aducand foile foarte aproape de ochi, in lumina ce palpaia straniu dinspre strada in semiantunericul incaperii – insemnarile despre istoria vampirismului.

Acum vreo 250 de ani, vampirii erau luati foarte in serios in aceasta parte de lume. Sate intregi din estul Europei au fost parasite de frica lor. In 1725, a aparut pentru prima oara intr-un raport oficial – pastrat azi in Arhiva de Stat din Viena – cazul primului vampir anchetat post-mortem: Peter Plogojowitz. Majoritatea covarsitoare a rapoartelor se refera la intamplari petrecute in Ungaria, Polonia, Moravia, Silezia si Serbia. Primele tratate despre vampiri abia daca mentioneaza teritoriile care alcatuiesc azi Romania.

Dar iata ce-i scria episcopului sau in 1837 chiar popa Matei, protopopul Plasii de Jos (jud. Valcea): „Raportuiesc Preasfintiilor Voastre pentru ca unii din enoriasi, fiind rau naraviti, daca are numai unul dor in cap sau la inima, fara a da de stire protopopului sau preotilor, merg mai intai de se imbata si iau unii sape, altii tarnacoape si lopeti si merg la biserica, dezgropand mortii cu cuvant ca sunt moroi si ca omoara cei morti pre cei vii, fac curtile bisericilor numai tainiti si gropi, scotandu-i pe cei morti…“

Cei 6 sateni din Marotinul de Sus pedepsiti anul acesta cu cate 6 luni de inchisoare pentru profanare de morminte au fost prezentati la inceputul lui 2003 – nu numai de media occidentala, ci si de cea romaneasca – drept vanatori de vampiri. „In ultimii ani, de cand toata lumea a auzit de Dracula, de cand vedem la televizor filme cu el, vampirul se suprapune tot mai mult strigoiului. In fapt, sunt doua reprezentari cu motivatii si modalitati foarte diferite“ – mi-a spus directoarea Sabina Ispas. Mai toti folcloristii romani cu care am vorbit mi-au subliniat apasat diferentele dintre vampir si strigoi. Asta m-a nedumerit putin, pentru ca inainte Nicolae Paduraru imi spusese ca vampirul si strigoiul sunt un fel de verisori. „Superstitiile sunt legi de protectie a individului si a comunitatii, o forma de intelepciune straveche; un cod de reguli – mi-a spus el. Strigoiul sau vampirul e un arhetip, un paznic al cutumelor comunitatii.“

Directoarea mi-a repetat  ca „vampirul e consumator de sange pentru ca vrea sa traiasca in trup alaturi de ceilalti. Strigoiul – dimpotriva, n-are nimic material, e energie cu rol de sanctiune, e o putere care apare sa reglementeze chestiuni ce tin de nerespectarea unui ritual.“

In limba romana, cuvantul vampir – care e de origine slava – a intrat pe filiera franceza abia in secolul al XIX-lea. Totusi, vampirii in Transilvania nu sunt produsul imaginatiei lui Stoker. In notele de lucru ale irlandezului exista acest pasaj, copiat din articolul Transilvanian Superstition, al lui Emily Gerard. „Orice taran roman crede in vampir sau nosferatu, asa cum crede in rai sau iad… Un om ucis de nosferatu devine, de asemenea, vampir dupa moarte si va continua sa suga sangele altor oameni nevinovati, pana ce spiritul ii va fi exorcizat, fie prin dezgroparea si infigerea unui par in cadavru, fie printr-un foc de pistol tras in sicriu. In cazurile foarte indaratnice, sunt recomandate taierea capului si umplerea gurii cu usturoi sau scoaterea inimii si arderea ei.“ Cuvantul „nosferatu“, dat aici ca sinonim pentru vampir, nu exista in limba romana. Probabil Gerard – care in mod cert n-avea ureche buna pentru cuvintele straine – a auzit vorbindu-se de necuratul. I-am scris Elisabethei Miller in Canada, rugand-o sa-mi lamureasca diferentele de pozitie intre cercetatorii straini, care subliniaza asemanarile dintre strigoi si vampir, si folcloristii romani, care pun accentul tocmai pe diferente. „Cred ca e o combinatie de semantica, rezistenta si interpretare gresita. Pentru romanul modern, cuvantul vampir se refera la o figura supranaturala creata in cultura occidentala. In plus, exista o anume determinare de a contraataca ideea ca Romania e tara vampirilor si ca vampirul cel mai faimos din lume poarta numele unuia dintre eroii nationali ai Romaniei“ – mi-a raspuns Miller.

V

„Nimeni nu are dreptul sa se atinga de memoria lui Vlad Tepes cel Drept! Voievozii romanilor sunt sfinti nebeatificati“ –  a perorat la simpozionul „Mistere in viata printului Vlad Tepes Dracula“ (Curtea de Arges, mai 2005) un domn in varsta, care s-a recomandat Vasilescu din Bucuresti. „Pentru a contracara mitul occidental al lui Dracula, Romania ar trebui sa inceapa o ampla propaganda, care sa prezinte lumii intregi faptele si viata adevaratului Vlad Tepes“ – mi-a spus istoricul Radu Vergatti.

„Pentru noi, occidentalii, Dracula e o fictiune, un joc pe care, din pacate, romanii il iau mult prea in serios. De fapt, pe noi nu ne intereseaza foarte tare Vlad Tepes al vostru. Nu noi vrem sa facem legatura intre voievodul istoric si contele-vampir, ci voi ne povestiti despre Tepes cand venim aici sa vedem locurile mentionate in romanul lui Bram Stoker“ – a incercat sa explice Charlotte Simsen, presedinta The Dracula Society Quincy P. Morris,  din Statele Unite.

Pentru straini, reactia schizofrenica a Romaniei fata de Dracula – un amestec de respingere demna si tentatie oportunista – pare de neanteles. Lucian Boia, istoricul care a analizat Romania poate cel mai obiectiv, mi-a vorbit ore intregi despre o tara unde neamplinirile prezentului, intarzierile istorice si conditia de frontiera creeaza frustrari. „Maniera de a-ti glorifica propria istorie si de a te deranja tot ce spune celalalt despre tine tine de complexele actuale ale romanilor. Daca am fi o tara de succes, pe jumatate bogata cat Elvetia, daca romanii ar fi bagati in seama ca o natiune importanta, putin le-ar mai pasa de Dracula“ – spune Lucian Boia. Cariera mitologica a lui Vlad Tepes e azi in ascensiune. Traian Basescu, presedintele Romaniei, a declarat in campania prezidentiala din 2004 ca principele lui favorit e Tepes si i-a invitat dupa alegerea lui pe corupti „la tepe“, in Piata Victoriei. „Romanii n-ar trebui sa se teama de mitul vampirului, ci de cel al lui Vlad Tepes. Nu se poate construi o democratie cu metodele lui extravagante. Ceausescu a profitat si el de inclinarea romanilor spre personalizarea – efectiva si simbolica – a puterii. In postcomunism, romanii au fost mereu in cautarea unui salvator: in Iliescu, Constantinescu si acum in Basescu – au vrut un presedinte autoritar, care sa aiba grija de noi. Romanii trebuie sa fie constienti de inclinarea spre autoritarism si paternalism si sa si-o tempereze“ – spune istoricul Lucian Boia.

VI

In cele cateva zile petrecute aici, cei patru turisti americani –veniti in cautarea lui Dracula ­– au descoperit Romania si s-au indragostit de ea. Mereu degajati si fara nici o grija, fotografiind non-stop si coclauri verzi, si blocuri gri, si garduri daramate, si sigle de banci, uimiti de cat de ieftine sunt toate cele, extaziindu-se in fata oricarei pisici, catel sau purcel, dusmani ai furculitei si cutitului, gata sa faca sandvici din orice le pui in farfurie, americanii au vazut Sinaia, Brasovul, Branul, Poenari si Aref. Luni au plecat din Aref dimineata devreme, pentru a apuca sa vada Biserica lui Manole, de la Curtea de Arges. La pranz, avionul lor a decolat.

Nu toate locurile vizitate aveau legatura cu Dracula. Nicolae Paduraru e insa unul dintre cei mai buni ghizi din Romania, expert in a te anima de spiritul locurilor, stiind povestea fiecarui catun, a fiecarui munte, a fiecarui pahar de vin, stiind cand sa te sperie si cand sa te faca sa razi, cand sa te linisteasca cu banalitati si cand sa strecoare lucruri serioase.

„Imagineaza-ti – mi-a spus la despartire – ca ploua torential si pe o strada pustie trec doi oameni privind fiecare in partea cealalta, cu ura, incrancenati: contele Dracula si printul Vlad. Inainteaza impreuna prin ploaie pentru ca o mana nevazuta tine deasupra amandurora o umbrela.“ Mana cui? – am exclamat in sinea mea. Nu cumva chiar mana noastra?…

Text: Catalin Gruia

Foto: Bogdan Croitoru

Originally posted 2011-06-14 09:34:25.