//
you're reading...

Editorial

Momente de neuitat la muzeu

Cum era să ghicesc că domnul acesta cu barbă și un aer atât de blajin avea să mă târască după el ca un șuvoi de munte? Fotograful Kenneth Garrett a pozat în primăvara lui 2013 copia columnei din Muzeul Național de Istorie al României. Pentru Ken, o legendă vie a revistei National Geographic, „Columna lui Traian“, de la pagina 28, este al 58-lea reportaj pe care l-a ilustrat pentru revistă. Am ținut să fiu eu cel care îl va însoți în București – pe post de translator și asistent. În fiecare zi căram în Lapidarium geamantane metalice ticsite de echipamente cât să facă de râs un car de reportaj. Apoi, americanul parcă intra în transă, muncind de dimineața până seara, uitând să mănânce, fotografiind bosoreliefurile în mii de ipostaze, din toate unghiurile și în toate luminile posibile. Am văzut pe viu că, vorba lui Edison, geniul e 1% inspirație și 99% transpirație și pasiune. Și ca efect secundar, am ajuns să cunosc aproape pe de rost friza. Ba într-una dintre seri, după terminarea programului, așezați cuminți pe treptele scărilor laterale care duc la nivelul inferior, către baza columnei, am pierdut noțiunea timpului ascultându-l pe dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Național de Istorie al României, povestind despre odiseea de un secol (1867-1967) a aducerii Columnei lui Traian la București. Și nu voi uita niciodată ultima zi, când ne-am mutat în camera tezaurului pentru a fotografia brățările regale dacice. Reflectoarele lui Ken – de toate felurile, filtrele și mărimile – au transformat pentru câteva ore camera tezaurului – pe care îl mai văzusem de multe ori înainte, dar veșnic în semiobscuritate – într-un atelier de creație plin de lumină. Dintr-o băncuță pe care a răsturnat-o cu gesturi de uriaș, pe care apoi a acoperit-o gingaș cu catifea, Ken a improvizat o mică scenă. Curatorul a dezactivat alarma și a descuiat caseta de sticlă în care se aflau brățările de aur. M-am oferit să-l ajut să le ducem pe masa de operație a lui Ken. N-a avut nimic împotrivă. Inima îmi bătea nebunește: țineam în mână brățările acelea făcute pentru zei!

* Scrisoarea de la editor publicată în ediția de aprilie 2015 a revistei NG Ro.

Discussion

No comments yet.

Post a Comment