//
you're reading...

Editorial

O privire în viitor

Lumea lui Albert Lukassen se topește în jurul lui. În tinerețe, inuitul (acum în vârstă de 64 de ani) vâna cu sania trasă de câini pe gheața din fiordul Uummannaq, de pe coasta de vest a Groenlandei, până în iunie. Fotografia aceasta a fost făcută în aprilie. Foto: Ciril Jazbec

În urmă cu 11 ani, NG publica o primă ediție specială despre schimbările climatice. Redactorul-șef Bill Allen spunea că știe că mulți își vor anula abonamentele (încălzirea globală era un fenomen controversat), dar că nu poate trece sub tăcere subiectul secolului. Tin minte că m-a șocat tonul ușor apocaliptic al acelui număr din septembrie 2004, care avertiza că deja am pompat în atmosferă destule gaze cu efect de seră pentru a încălzi planeta pentru zeci de ani; deja am creat mediul în care vor trăi copiii noștri; deja nu se mai poate face nimic pentru a opri schimbarea; chiar dacă am fi încetat total emisiile de CO2, tot suntem condamnați la încălzire. Azi sunt tot mai puțini sceptici ai încălzirii globale. În schimb, există 140 de milioane de căutări pe Google pe sintagma cum să trăiești cu încălzirea globală.
Iată că 2015 se dovedește a fi cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, al 38-lea an consecutiv cu temperaturi globale anuale peste medie. Recordul precedent îl deținuse 2014. 14 din 16 cei mai călduroși ani înregistrați au fost din 2000 încoace. În ordinea gradelor de pe tricou, 2012, 2007, 2006, 2003, 2009, 1998, 2005, 2013, 2010, 2014, 2015 reprezintă un 11 de start formidabil din echipa încălzirii globale. Și omenirea pare că joacă în continuare împotriva planetei. În 1992, națiunile lumii au căzut de acord la Rio de Janeiro că trebuie să ne abținem de la a mai interfera cu sistemul climatic. De atunci s-au mai întâlnit la 19 summituri similare fără a face mai nimic concret. Între timp, am adăugat în atmosferă dioxid de carbon cât în tot secolul trecut…

Insă destul cu partea goală a paharului. Sunt și destule exemple dătătoare de speranță. Nemții și-au pus în cap să renunțe la centrale nucleare și combustibili fosili. Și din 1990 și-au redus emisiile de CO2 cu un sfert. Islanda și-a dublat numărul de turiști din 2010 încoace mizând nu doar pe natura-i fermecătoare, ci și pe investiții verzi: de la clădiri ecoeficiente la autobuze care merg cu hidrogen.
Cu toții putem pune umărul la salvarea planetei – cu gesturi mai mici sau mai mari. Dacă lași acasă mașina două zile pe săptămână, îți poți reduce emisiile de gaze de seră cu circa 1,8 tone pe an. Spălând rufele cu apă rece – cu vreo 200-300 kg de CO2 pe an. Iar dacă toți oamenii ar renunța la carne, s-ar aduna cât emisiile anuale de CO2 ale S.U.A. În ciuda proporțiilor planetare ale problemei, salvarea depinde de fiecare dintre noi!

* Scrisoarea de la editor publicată în ediția de noiembrie 2015 a revistei NG Ro.

Discussion

No comments yet.

Post a Comment